Testimoniale

Știm că ești curioasă să afli ce spun viitoarele tale colege de muncă despre noi. Și, suntem siguri că, în foarte scurt timp, vom putea adăuga mai jos și mărturia ta despre Legend Studio!

„Am avut la început ghinionul să încep ca model de videochat într-un așa-zis studio de apartament. Am plecat de acolo după nici două luni, pentru că nu primeam niciodată banii la timp, și nici pe toți. De mai bine de un an și opt luni de când m-am angajat la Legend Studio, pot spune că mi-am găsit a doua familie. Munca aici e o adevărată plăcere, iar cu banii pe care îi fac, îmi pot îndeplini orice dorință!”

Elena. Model Legend Studio

„Mărturisesc că, pentru mine, contactul cu Legend Studio a fost inițial o temă profesională. Lucram în presa scrisă și am vrut să scriu un material despre studiourile de videochat din București, așa că am programat, incognito, mai multe interviuri. Vă spun doar că acum nu mai lucrez în presă și munca mea este confortabilă, frumoasă, neașteptat de bănoasă, și toate astea pentru că am avut curajul de a schimba ceva, atunci când am simțit că e momentul, iar acest sentiment mi-a fost dat atunci când am întâlnit oamenii din această echipă minunată!”

Carmen. Model Legend Studio

„Dificultățile financiare extraordinare au fost cele care m-au determinat să aleg acest job, în primul rând. Nevoile și aspirațiile mele erau sub posibilitățile pe care le aveam. Acum, după ce am reușit să-mi cumpăr mașina pe care mi-o doream, pentru că am stabilitatea financiară necesară, îmi pot permite, în sfârșit, și propriul meu apartament, în rate. Mulțumesc, Legend Studio și echipei fantastice care m-au ajutat neîncetat să-mi depășesc condiția!”

Raisa. Model Legend Studio

„Mereu mi-am dorit să am job-ul de vis! Să nu am presiune, stress, dead-line, șefi și șmotru. Când am venit la interviul programat cu Legend Studio, nu îmi venea să cred că totul poate fi real. Mărturisesc, am fost sceptică la început, dar am zis să încerc și asta, pentru că nu aveam nimic de pierdut. Acum, mă bucur că mi-am acordat mie această șansă, în primul rând. Munca e o plăcere, iar câștigurile mele, EX-CE-LEN-TE!”

Adriana. Model Legend Studio

„Atunci când ești studentă într-un oraș ca București și mai ales dacă provii dintr-o familie modestă, la fel ca mine, iar tentațiile te înconjoară la tot pasul, nu e ușor! Auzisem de videochat dar era pentru mine ceva tabu, ceva imoral, ceva periculos. Însă, la un moment dat, mi-am luat inima în dinți atunci când o colegă mi-a zis că cine mă judecă, nu-mi dă să mănânc. Știam de ea că are un job secret. Mi l-a destăinuit și acum suntem și colege de muncă, nu numai de facultate. În mod clar, acesta este job-ul studenției mele și pot afirma cu tărie că am avut un noroc senzațional să lucrez alături de niște oameni speciali și profesioniști, care m-au ajutat să-mi depășesc toate preconcepțiile și temerile pe care le aveam.”

Lavinia. Model Legend Studio

„Când ai un soț bețiv și violent, care te maltratează și te jignește cu orice prilej, simți nevoia unei schimbări. Iar acea schimbare trebuie să vină și cu siguranța materială a zilei de mâine. Shimbarea mi-a priit, la Legend Studio. Acum am încredere în mine, mă simt frumoasă, prețuită și câștig foarte bine. Viața mea a luat întorsătura mult dorită, în sfârșit!”

Adela. Model Legend Studio

Ne-am dori să te cunoaștem și, de asemenea, să ne cunoști

error:
WhatsApp Scrieți-ne pe WhatsApp